Project Description

Sistem automat pentru eliminarea uleiului de pe suprafața pieselor metalice

Mașina de spălat piese automata – ANMASI BELTLINE 600 WRPDC este ideala pentru industriile care produc un volum mare de piese și au nevoie de o soluție eficientă pentru automatizarea procesului de spălare și economisirea timpului.

Mașina de spălat piese prin pulverizare ANMASI BELTLINE 600 WRPDC – Ideală pentru curățarea eficientă a unui volum mare de piese

Un producător important de componente auto a solicitat sprijinul nostru pentru a găsi o soluție completă pentru spălarea, clătirea, pasivizarea, uscarea și răcirea pieselor pe care le produce. Având în vedere că producția implică o cantitate foarte mare de piese, s-a optat pentru o mașină complet automată.

Necesitatea curățării pieselor de ulei, praf de metal și șpan, conform cerințelor stricte de curățare, a impus o soluție eficientă și rapidă. Mai mult decât atât, capacitatea de spălare a mașinii trebuia să atingă 15 piese pe minut pentru a satisface cerințele de producție.

Astfel, au fost trimise piese în laboratorul ANMASI din Danemarca, unde s-a efectuat un test de spălare și s-a analizat gradul de curățare obținut.

Soluția oferită a constat într-o mașină de spălat complet automată ANMASI cu bandă, fabricată în Danemarca. Banda mașinii are o lungime de 8000 mm și o lățime de 600 mm.

sistem-spalare-piese-prin-pulverizare-loturi-mari-anmasi-beltline

Opțiuni adăugate pe mașina de spălat piese prin pulverizare – ANMASI BELTLINE 600 WRPDC

În plus, pentru a asigura eficiența și performanța maximă a mașinii, s-au adăugat următoarele opțiuni:

  • Trei dozatoare automate de chimicale de la Dosatron, pentru o dozare precisă detergenților și a substanțelor chimice, necesare procesului de spălare;
  • Sistem de completare automată cu apă în bazine care asigură un nivel constant de apă și menține performanța optimă a mașinii;
  • Sistem de filtrare a vaporilor de apă;
  • Trei carcase de filtrare a apei;
  • Separator mecanic pentru uleiul rezidual – Asigură o îndepărtare eficientă a uleiului rămas pe piese, după procesul de spălare;
  • Panou de control PLC Siemens S7-1200 cu display de 7”, echipat cu touchscreen și funcționalități avansate pentru controlul precis și vizualizarea procesului de spălare.
masina-de-spalat-piese-prin-pulverizare-cu-mai-multe-etape-anmasi-beltlinejpg
sistem-pulverizare-curatare-piese-industrie-anmasi-beltline

Soluție eficientă pentru a evita contaminarea încrucișată

Pentru a evita contaminarea încrucișată a apei din bazine, sistemul pentru spălarea pieselor include o zonă neutră integrată de 500 mm între fiecare modul. În această zonă, o suflantă „împinge” înapoi apa de pe piese în fiecare bazin, asigurând astfel, un proces de spălare cât mai eficient.

Cu ajutorul mașinii de spălat piese prin pulverizare ANMASI BELTLINE 600 WRPDC, complet automată și echipată cu o serie de opțiuni utile , producătorul de componente auto beneficiază acum de o soluție completă pentru spălarea, clătirea, pasivizarea, uscarea și răcirea pieselor .

Dacă ai nevoie de un sistem complet automat și eficient pentru eliminarea uleiului sau a altor reziduuri de pe suprafața pieselor metalice, completează formularul de mai jos. Furnizăm soluții personalizate pentru optimizarea și eficientizarea procesului de spălare a pieselor.

Masina de spalat piese cu banda
curatare-piese-anmasi-beltline

Vezi Video

Cere oferta